Un nou capitol pentru Mazda


Mazda6e este al treilea model al mărcii care câștigă titlul World Car Design of the Year, după Mazda MX-5 (2016) și Mazda3 (2020), consolidând poziția brandului ca reper în designul auto global.


Mai mult decât o recunoaștere, acest premiu reflectă o filozofie: aceea de a crea automobile care nu doar răspund nevoilor moderne, ci creează emoție, conexiune și bucurie la fiecare drum.


Prin Mazda6e, viitorul electric capătă o formă clară — una în care designul, tehnologia și experiența se îmbină armonios, într-un mod autentic, „crafted with Japanese Soul”.

Foto Costin 2

La Brașov, între dinamica urbană și drumurile de munte, Mazda6e a arătat că viitorul electric poate însemna mai mult decât eficiență — poate însemna rafinament și o experiență de condus autentică, unde fiecare detaliu contribuie la o stare de calm și control.


Iar în București, versatilitatea modelului a fost dusă și mai departe: de la agitația orașului până la testele pe circuit, Mazda6e și-a păstrat caracterul — echilibrat, precis și conectat cu șoferul, indiferent de context.

Mazda6e La Brasov

Design care se simte, nu doar se vede


Dincolo de trofeu, Mazda6e impresionează prin modul în care reușește să creeze o conexiune autentică între mașină și șofer.


Colegii noștri din locațiile Rădăcini au testat Mazda6e pe diferite tipuri de drum. Acestea sunt câteva dintre observațiile lor.


La Constanța, experiența de condus a fost definită prin echilibru și naturalețe — direcție precisă, control în viraje și o accelerație instantă care transformă fiecare drum într-o plăcere reală. Designul exterior atrage privirile, dar adevărata valoare se descoperă din spatele volanului.


La Brăila, în peisajul calm al orașului de la Dunăre, Mazda6e și-a demonstrat eleganța în mișcare, integrându-se firesc în ritmul orașului. Este genul de mașină care nu domină, ci completează fiecare cadru, păstrând un echilibru subtil între prezență și discreție.

Mazda6e World Car Design of the Year 2026

Mazda6e câștigă titlul World Car Design of the Year 2026


Mazda marchează un nou moment important în evoluția sa globală: modelul complet electric Mazda6e a fost desemnat World Car Design of the Year 2026, una dintre cele mai prestigioase distincții din industria auto. Premiul a fost acordat în cadrul New York International Auto Show, de către un juriu format din 98 de jurnaliști auto din întreaga lume, care au evaluat peste 90 de modele eligibile.


Această recunoaștere confirmă direcția clară a mărcii în era electrificării: un design care nu este doar estetic, ci profund emoțional și centrat pe experiența umană. Mazda6e duce mai departe filosofia Kodo – Soul of Motion, reinterpretată pentru viitorul electric, prin proporții elegante, suprafețe fluide și un interior care pune accent pe confort, liniște și intuiție.

Mazda6e Bucuresti