Noua marcă de produse GTX reprezintă un amplificator atât pentru familia ID., cât și pentru strategia corporativă ACCELERATE, prin care Volkswagen și-a propus să devină cea mai dorită marcă pentru mobilitate sustenabilă. Compania și-a impus obiectivul de creștere a proporției de autovehicule complet electrice în Europa la 70 la sută până în 2030. Volkswagen intenționează să devină o companie neutră din punct de vedere climateric până în 2050, iar până în 2025, Volkswagen va fi investit circa 16 miliarde de euro în mobilitatea electrică, hibridizare și digitalizare.
Designul modelului ID.4 GTX îi scoate în evidență caracterul extraordinar, îmbinând plăcerea la volan cu un aspect robust. Banda luminoasă bine-cunoscută a fost combinată cu elemente puternice, dinamice – în special cele trei elemente cu structură tip fagure, care alcătuiesc luminile de zi. Acestea exprimă caracterul sportiv al autovehiculului, chiar și atunci când acesta staționează și, în același timp, creează o legătură cu modelul Golf GTI2. Pe lângă barele de protecție reproiectate, printre elementele care atrag privirea în partea din spate se numără blocul optic spate cu leduri 3D, cu lămpi de frână care formează un X.
ID.4 GTX este primul model bazat pe configurația electrică (MEB), ce dispune de tracțiune integrală cu motor dual și oferă de asemenea și elemente de design atrăgătoare, de înaltă calitate. ID.4 GTX are câte un motor pentru propulsie electrică atât pe puntea față, cât și pe puntea spate. Împreună, acestea oferă o putere electrică maximă de 220 kW (299 CP)* și pot funcționa împreună ca tracțiune integrală electrică – o premieră pentru familia ID. Desfășurarea premierei mondiale într-un hangar pentru aeronave de la fostul aeroport Tempelhof din Berlin a permis noului mod el să demonstreze exact de ce este capabilă tracțiunea integrală cu control inteligent: ID.4 GTX a urcat fără efort o rampă cu o înclinație de 37,5%. Datorită tracțiunii integrale cu motor dual, nava-amiral a liniei de produse ID.4 poate accelera de la 0 la 60 km/h în 3,2 secunde și de la 0 la 100 km/h în 6,2 secunde. Viteza maximă a autovehiculului este limitată electronic la 180 km/h.