›    Condus de jurnalistul auto Richard Meaden, Enyaq RS iV a depășit recordul din GUINNESS WORLD RECORDS pentru "Cel mai lung drift continuu pe gheață cu un vehicul", reușind să derapeze controlat pe o distanță de 7,351 km

›    Totodată, cu același autoturism, Škoda a introdus acum în GUINNESS WORLD RECORDS recordul de "Cel mai lung drift continuu pe gheață cu un vehicul (automobil electric)"

›    Recordurile au fost realizate pe lacul înghețat de lângă Östersund, Suedia, la ora 11:05 dimineața, în 19 ianuarie 2023

În prezența unui arbitru GUINNESS WORLD RECORDS și a expertului internațional în drifturi David Kalas, Škoda a stabilit recordul în a patra zi petrecută de marcă la fața locului, cu numeroase teste executate cu diferite tipuri de anvelope. Pentru a obține driftul perfect, a fost nevoie de în total 18 ore de drifturi, pe parcursul a cinci zile întregi petrecute la temperaturi de sub zero grade.

Enyaq RS iV SUV s-a comportat excelent în aceste condiții dificile și, în încercarea prin care a depășit recordul, automobilul s-a învârtit de 39 de ori pe circuit, în 15 minute și 58 de secunde. Viteza maximă s-a ridicat la 48,69 km/h, iar autoturismul a fost cel mai lent la 31,64 km/h.

Automobilul din producția de serie folosit pentru a învinge recordul a fost echipat cu jante din aliaj ușor de 20 de inchi. Anvelopele speciale Däckproffsen 245/35-R20 folosite la eveniment pentru puntea față au provenit de la Michelin și au avut 600 de spike-uri de 5 mm, pentru o mai bună tracțiune și pentru a permite un control mai precis al direcției pe suprafața de gheață fără aderență. Combinația ideală pe suprafața de gheață cu o adâncime de 40 cm s-au dovedit a fi anvelopele Nokian Hakkapelitta 255/45-R20 instalate pe puntea din spate, ce au avut pe suprafața pneului 300 de spike-uri de 2 mm.


Record Enyaq

Primul record depășit de Škoda pe lacul Stortjärnen a fost pentru "Cel mai lung drift continuu pe gheață cu un vehicul". La volanul recent lansatului SUV Škoda Enyaq RS iV, Richard Meaden a stabilit un nou record verificat oficial, reușind să mențină automobilul într-un derapaj controlat timp de peste 15 minute, pe o distanță de 6,231 km. Driftul lui Meaden a depășit recordul de 6,231 km, ce fusese stabilit în China. Realizând primul record, Meaden și Škoda Enyaq RS iV SUV au stabilit și un al doilea record, și anume pentru "Cel mai lung drift continuu pe gheață cu un vehicul (automobil electric)".

Skoda Enyaq Rs Drift Record

Škoda a reușit două recorduri mondiale oficiale de drifturi pe gheață cu SUV-ul Enyaq RS iV, cel de-al doilea model 100% electric al mărcii. Recordurile pentru "Cel mai lung drift continuu pe gheață cu un vehicul" și "Cel mai lung drift continuu pe gheață cu un vehicul (automobil electric)" au fost verificate și confirmate de GUINNESS WORLD RECORDS. Jurnalistul auto Richard Meaden este cel care a realizat recordurile pe o pistă circulară cu circumferința de 188,496 m, pe lacul înghețat Stortjärnen, lângă Östersund, Suedia, joi, în 19 ianuarie 2023.

Skoda Enyaq Rs Drift